Lemnul este trainic si durabil. Se poate modela in forme diverse. Într-o locuinţă îţi dă sentimentul de căldură şi tihnă. Pentru toate calităţile sale minunate este o soluţie relativ ieftină pentru multe probleme de design. Peste toate este cel mai ecologic material pe care-l puteţi găsi. E nevoie de mult mai puţină energie pentru a-l prelucra, resturile lemnoase nu sunt periculoase si ce nu se poate folosi este biodegradabil.
Kronospan la Bife Timb 2008
În perioada 3-7 septembrie 2008, în cadrul Complexului Expoziţional ROMEXPO s-a desfăsurat cea de a XVIII-a ediţie a Târgului Internaţional de mobilă, decoraţiuni interioare, echipamente şi SDV-uri pentru exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului Bucureşti – BIFE TIMB 2008.
Anul acesta Kronospan România a luat parte pentru a zecea oară la acest târg şi a prezentat toată gama de produse : PAL melaminat, PAL simplu, MDF simplu şi melaminat, HDF simplu şi lăcuit, parchet laminat, lambriuri, panouri încleiate din lemn masiv, blaturi de bucătărie, glafuri pentru ferestre, plinte şi accesorii pentru parchet şi lambriuri, OSB, QSB, bandă cant. Toate aceste produse sunt disponibile într-o gamă variată de culori şi dimensiuni. Tema principală a stand-ului din Complexul Expoziţional ROMEXPO a fost Decoruri şi structuri noi de pal melaminat.
În ultimii ani mobilierul din PAL melaminat a câştigat vizibil teren în faţa celui din lemn masiv, fiind mai uşor de lucrat, cu un design modern şi accesibil ca preţ.
Venind în întâmpinarea clienţilor săi Kronospan România a lansat anul acesta 16 decoruri noi pe care le-a promovat în cadrul Târgului BIFE TIMB 2008. Este vorba de o cromatică deosebită pentru o mobilă a viitorului dar şi pentru un design care să satisfacă toate gusturile. Piaţa de PAL melaminat din România este estimată în acest an la peste 40 de milioane de metri pătraţi iar Kronospan este cel mai mare furnizor pe această piaţă.
