Despre lemn

Lemnul este trainic si durabil. Se poate modela in forme diverse. Într-o locuinţă îţi dă sentimentul de căldură şi tihnă. Pentru toate calităţile sale minunate este o soluţie relativ ieftină pentru multe probleme de design. Peste toate este cel mai ecologic material pe care-l puteţi găsi. E nevoie de mult mai puţină energie pentru a-l prelucra, resturile lemnoase nu sunt periculoase si ce nu se poate folosi este biodegradabil.

Construiți inteligent cu plăcile OSB Kronospan

În perioada 13-14 noiembrie 2008 la International Trade Center a avut loc expoziţia “Soluţii inteligente pentru Economisirea Energiei la Tine Acasă!” care a facut parte din campania mai amplă derulată în municipiul Braşov sub deviza “Transformă oraşul tău într-un MODEL în managementul energiei”. În cadrul expoziţiei organizate de Primăria Municipiului Braşov şi Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov, vizitatorii au putut găsi echipamente, aparate şi materiale de construcţie ce pot fi utilizate în vederea eficientizării consumurilor energetice şi de apă. Kronospan România SRL a fost unul dintre sponsorii principali ai acestei expoziţii şi a adus în faţa braşovenilor interesaţi, soluţii tehnice pentru a construi durabil şi eficient, cu materiale ecologice şi rezistente. În cadrul expoziţiei braşovenii au putut afla detalii despre plăcile Kronospan OSB, plăci care de altfel se vor produce chiar la Braşov din 2009. Pentru toţi cei interesaţi de o construcţie nouă sau de renovarea uneia existente, plăcile OSB sunt desigur soluţia ideală atât din punctul de vedere al raportului calitate-preţ ci şi atunci când e vorba de reducerea consumului de energie pentru păstrarea resurselor de materii prime neregenerabile pentru generaţiile viitoare. Plăcile Kronospan OSB sunt produse din lemn provenind din păduri certificate, lemnul fiind una dintre puţinele materii prime regenerabile. Utilizarea lemnului reduce exploatarea resurselor neregenerabile precum calcarul sau argila. Plăcile Kronospan OSB sunt realizate prin presarea aşchiilor de lemn la temperaturi şi presiuni ridicate. Rezultatul este un panou de lemn similar cu placajul în duritate şi performanţă dar mai uniform şi mai puţin costisitor. Plăcile OSB sunt larg utilizate în construcţii rezidenţiale şi comerciale cel mai frecvent pentru pereţi, podele şi acoperişuri. Costurile de construcţie sunt mult reduse atunci când folosiţi plăcile OSB ceea ce înseamnă mai multe locuinţe la preţuri accesibile. În acelaşi timp folosirea Kronospan OSB pentru construirea unei case înseamnă realizarea oricărui proiect într-un timp record. Economisirea energiei este unul dintre avantajele principale ale Kronospan OSB. Folosirea plăcilor OSB permite realizarea unui coeficient de transfer al căldurii mic şi obţinerea unor caracteristici termoizolante ridicate cu un zid mult mai subţire decât cel de cărămidă. În acelaşi timp materialele pe bază de silicaţi consumă în cursul procesului de producţie considerabil mai multă energie decât materialele de construcţie pe bază de lemn. Toate acestea înseamnă economisire de energie şi recuperarea costurilor investiţiei într-un timp foarte scurt.